Intr-o lume atat de mica incape atat de multa rautate….fara limite… Ma intreb daca se va opri vreodata haosul asta, furia necontrolata a unor mintzi paranoice… Se cred oameni mari cu gandire matura si tot ce vad la ei e doar o privire ostila, rece, lipsita de scrupule, o atitudine infantila cu care abordeaza orice lucruri, in diferite moduri salbatice…Ce placere e sa lovesti,
sa provoci raul cuiva!!!…Si sunt destui… vorba aia “prosti ,dar multzi”…Si ma intreb uneori daca nu cumva eu insami fac parte din toata prostimea asta pentru simplul fapt ca pun la suflet, ca le dau atentzie si le permit sa imi afecteze linistea… Stiu sigur ca undeva in alta parte a lumii sunt oamenii care stiu sa
aprecieze anumite lucruri pe care restul nu le vad…dar totusi cu acest rest ne confruntam zi de zi, oriunde dam de el, dar cum sa le faci fatza? Sa te inchizi in tine nu e cea mai buna solutzie, sa pari ca nu itzi pasa, nu potzi pentru ca itzi pasa de fapt ,sa infrunti tot, chiar daca nimeni nu te va crede la final,
sau sa fugi de tot si sa cautzi alta lume cu care sa stai si sa comunici sperand ca ei sunt altfel? Eu nu stiu ce as alege de aici,stiu insa sigur doar ca roata se intoarce, si intr-un fel sau altul isi vor primi “rasplata” totzi “scumpii” mei,si nu de la mine, ci de la cineva ca ei care ii va lovi fara sa isi dea seama si vor vedea si ei cum e sa nu stii ce tzi se intampla… Credeam ca prostia este omniprezenta in lumea asta, acum incep sa cred tot mai des ca de fapt e vorba de prostie si rautate. Ma intrebam, oare rautatea asta e in noi, in fiecare ? Oare Thanatos (iubirea de moarte) sa fie atat de prezenta printre noi
? De ce oare simt unii nevoia sa ii umileasca pe ceilalti ? Oare pentru ca pot ? Hmmm, chiar azi am vazut destule rautati cat pentru 30 de zile. Faza e ca nu inteleg ce castiga raii. Sunt sigur că şi vouă vi s-a întâmplat să vă facă cineva rău fără motiv. Doar aşa, de dragul de a vă supăra, sau pentru că, pur şi simplu, puteau. N-o să comentez acum de ce fac unii oameni asta, ci o să pornesc de la ipoteza că astfel de lucruri se întâmplă, fie că ne place sau nu. Şi atunci, întrebarea zilei este: ce faci când te întâlneşti, fie şi întâmplător, cu o personă care ţi-a făcut rău nemotivat?
●═══════◄ ♥ ►═══════●●═══════◄ ♥ ►═══════●
Femeia … izvor de inspiratie.................... In cele mai multe cazuri, barbatii nu pot intelege comportamentul si rationamentul femeilor, insa cum ar putea ei sa intelega atata timp cat multe femei nu se inteleg ele insele? Nu degeaba se spune ca sufletul femeii ramane o eternal enigma … principalul punct de atractie al feminitatii sale … niciodata descoperit … intotdeauna cautat … un echilibru intre tandrete, gingasie, vulnerabilitate, siguranta si instincte salbatice … Femeia poate scoate la suprafata cele mai nobile sentimente ale barbatului, cele mai aprinse pasiuni … insa , in aceesi masura, si cele mai ascunse ganduri … Ea este fiinta care-I lipseste barbatului atunci cand se simte singur, gol pe dinauntru, dezorientat si stie sa fie acolo atunci cand el cauta o farama de afectiune … Femeia este vesnic preocupta … mereu se gandeste la ceea ce face, cum o face, pentru cine face ceea ce face … cand isi priveste reflexia din oglinda, vrea sa-i placa ceea ce vede … cand vorbeste, doreste sa-i placa ceea ce aude .. In ciuda fragilitatii sale, femeia a fost de o rezistenta incredibila verificata si dovedita in timp. Splendoarea, gingasia si farmecul au caracterizat-o totdeauna,
fiindu-i atu-uri forte. Plina de taine, captivanta, frumoasa, senzuala, misterioasa, blajina sau indrazneata, vesela sau trista, prin personalitatea care o caracterizeaza a starnit rumoare, admiratie, dragoste, pasiune, fiind astfel un izvor de inspiratie pentru tot ceea ce defineste cultura, arta si frumusetea. Iubeste-o si vei primi in schimb iubirea ta inzecita caci ea stie sa ofere mai mut decat primeste …Poate n-as avea nici un motiv sa fiu trist, ar trebui sa fiu zambitor, fericit … Insa ma simt obosit dupa o jumatate de zi de ganduri amestecate, in doze mari şi necontrolate, lipsit de entuziasm şi de orice fel de putere asupra destinului. Am senzatia ca ochii-mi sunt umbriti de tristete, ca lacrimi reci abea asteapa sa se rostogoleasca pe obrajii fierbinti si nu inteleg de ce, ce se intampla cu mine. As vrea sa radiez de fericire, dar o tristete inexplicabila nu-mi da pace. Mi se pare ca am inghesuit prea multe vise si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat din
greseala cu realitatea si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic. Sunt bucuroas pentru toti cei din jurul meu pentru care povestile s-au incheiat cu un suras … sunt trist si nelinistit pentru mine, nisipul din clepsidra mi se scurge lent printre degete, inca nu-i vad capatul si prefer sa inchid ochii pentru ca mi-e teama ca am sa vad unde se termina visul. O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape si o sa le tin strans incuiate acolo, incercand sa respir adanc si sa zambesc din nou. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fatza mea si un suflet care nu-mi apartin in astfel de momente … Probabil pentru ca nu imi support propria slabiciune de a plange ca un copil fara sprijin uneori, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor sentimente, unor vise neterminate. Nu-mi place sa fiu doar acel baiat sensibil, demn de compatimire, nu-mi place sa-mi vars durerea, nu-mi place ca oamenii sa poata banui ca acest suflet inca mai plange uneori si de aceea trebuie sa gasesc puterea de a zambi din nou.
●═══════◄ ♥ ►═══════● ●═══════◄ ♥ ►═══════●
Este straniu sa vezi cum uneori dragostea, acel minunat sentiment care ne inalta, este minimalizat, apoi redus, cu o atat de mare usurinta, la nivelul unui sentiment distructiv si josnic precum ura … Iubim si totusi uram … iubim si totusi ii ranim pe oamenii pe care ii iubim. Poate ca se intampla fara voia noastra, poate ca nu avem nici cea mai mica intentie de a rani pe cineva si totusi o facem … o facem crezand ca dragostea ne da dreptul sa gresim si sa deschidem rani adanci in sufletul celui pe care-l iubim … Cand iubim, nu ranim, nu aruncam la intamplare cuvinte care dor … cand iubim respectam, ne alegem cuvintele, avem grija ca ele sa nu aduca lacrimi, facem totul ca cel de langa noi sa ne simta sentimentele, sa simta caldura lor … pentru ca dragostea vine din adancul sufletului nostru … Este destul de trist cand ma gandesc ca oamenii uita de multe ori ce insemna sa iubeasca … compun poezii, fac declaratii, isi striga dragostea eterna … si totusi o trateaza cu atata simplitate, nu fac nimic ca ea sa dureze … Aud atat de des acest “te voi iubi mereu” si totusi multi dintre cei ce-l rosestesc uita in secunda urmatoare ca au jurat dragoste unei persoane si isi indreapta privirile spre o noua cucerire, parca dorind sa adauge un nou trofeu la colectia de iubiri. Oamenii pasesc atat de usor peste sentimentele lor, nu fac nici un minim efort pentru pentru a se opri, macar pentru a privi inapoi … De multe ori dragostea se pierde printre rautati, ura si egoisme … iar oamenii ajung sa se
dezumanizeze, sa se piarda printre regrete si pareri de rau si asta doar pentru ca trateaza cu prea mare usurinta un sentiment atat de profund, pentru ca nu inteleg ce inseamna cu adevarat dragostea, pentru ca nu sunt capabili sa dea duritate acestui sentiment, pentru ca de multe ori o confunda cu o pasiune de moment, o cucerire si atat. Ce pacat ca oamenii murdaresc un sentiment atat de sublim si-i dau valoare de “nimic”!“ Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea
mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi
de dragul cuiva.”
.●═══════◄ ♥ ►═══════● ●═══════◄ ♥ ►═══════●
Toti kautam fericirea, putzini gasim iubirea, dar ceea ce kautam ku adevarat este dragostea pura si absoluta. Invatza s`o pastrezi in tine nekonditionat si vei gasi fericirea, dar vei invatza si sa iubesti! Kred ka toti avem dreptul la fericire, problema este kum reusim sa o gasim....Nu toti avem o viata personala usoara. Pe multi dintre noi ne-au incercat sentimente greu de descris. Aici poate fi refugiul suferintelor noastre sufletesti, izvorate din dragoste. Eu de exemplu pot sa imi exprim tristetea prin scris. Fericirea nu o pot exprima. Pentru mine, tristetea poate fi definita nu numai prin stari sufletesti ci si prin cuvinte. In schimb, fericirea nu. Fericirea este ceva care se traieste si nu se vorbeste. Fericirea e mai presus.
●═══════◄ ♥ ►═══════● ●═══════◄ ♥ ►═══════●
Priveste chipurile din jur! Toate poarta in suflet fiorul primului sarut, amintirea primei iubiri cu adevarat…Sa nu regreti niciodata nimic, sa traiesti fiecare clipa din plin si sa-ti daruiesti caldura sufletului tau, s-o faci mai buna, mai curata… Viata merita traita caci e viata. Daca n-am suferi putin, n-am sti sa
traim. Uneori dorim sa suferim putin, dorim sa purtam in noi insemnele vietii. Sa nu simti spinii drumului, iar daca-i simti, sa nu uiti ca la un pas de ei te asteapta petalele trandafirii. Sa nu simti furtunile si nici ploile, ele doar vor curati de dureri sufletul tau, aducand cu ele soarele. Sa nu simti tristetea porumbeilor ce se opresc din zbor; se opresc sa-ti faca drum spre inaltimi, spre fericire. Sa nu simti sunetul ploii ce moare. Ea ti-a daruit puterea de a reinflori in fiecare primavara… Sa nu simti decat fiorul sublim al primei imbratisari, sa nu simti decat bratele fiintei iubite ce te ocrotesc si buzele care marcheaza pe fruntea ta insemnul puritatii. Sa nu simti decat… FERICIREA. Sa nu treci cu ochii inchisi pe langa ea… Sa nu lasi in urma suflete care vor
plange… Lacrimile lor iti vor brazda fata, durerea lor iti va sfasia inima… Ce-ti pot ura? Sa fi asa cum esti acum si sa-ti traiesti viata fara parere de rau. Nici chiar in vis sa nu cunosti amurgul, si chiar daca-l vei cunoaste, sa nu te urmareasca iluzia ca va fi vesnic… Sa-ti pastrezi in orice imprejurare zambetul pe buze, zambetul tau copilaresc si dulce! As vrea sa simti ca tot ce
iti doresc e pornit de undeva din adancuri… din intunericul care incearca sa devina lumina… din umbra care incearca sa devina raza de soare… din singuratatea cara vrea sa devina fericire… din… IUBIRE!.
●═══════◄ ♥ ►═══════● ●═══════◄ ♥ ►═══════●
Multi spun ca lucrand la patron au avut parte de multe faze aiurea, de salarii mici sau de faptul ca li s-a impus sa faca anumite lucruri „nepotrivite“ pentru a-si pastra locul de munca.Nu este intotdeauna asa! Uneori un patron poate aprecia mai mult decat un angajator in regim de stat sau non-profit (cu toate ca un patron da banii din buzunarul lui, nu de la contribuabili!).Totul depinde de persoana care este in fruntea unei institutii, de integritatea sefilor si, mai ales, de faptul ca este un parvenit sau ca s-a ridicat pe picioarele lui sau a luat totul de-a gata.Sunt institutii unde exista un sef care se doreste a fi puternic, dar care stie ca nu poate fi! Asadar se inconjoara de persoane din categoria stupid-people, cu un IQ sub limita bunului-simt. Si asta numai pentru ca aceste persoane nu vor reprezenta niciodata o amenintare pentru el.Poate face tot ce vrea din ele, se simte puternic, e un mare sef! Si asa manipuleaza in continuare prostimea care ii canta in struna, chiar daca ideile pe care le are nu sunt nici pe departe geniale! Totul este minunat!Insa atunci intervine nedreptatea fata de cei
aparuti parca fara voia lui acolo, cei care au initiativa si care chiar se straduiesc sa promoveze imaginea unei institutii care nici macar nu merita.Ce primesc pentru tot efortul lor? Mancatorii, minciuni, lipsa de respect! Sunt dati la o parte si chiar ajung sa fie tapii ispasitori pentru cei care in marile lor posturi de directori, in care nu-si mai incap in piele, nu sunt in stare sa ia o decizie la fel de simpla ca a merge la un restaurant sau nu.Si atunci, ce ar trebui sa facem, noi, cei care ne implicam, care nu suntem pila nimanui si numai dorim sa ne vedem de treaba si chiar sa-i ajutam pe ceilalti?Sa pupam in
fund ca sa ne placa seful sau, demonstrand de ce suntem capabili si vazand ca nu suntem niciodata apreciati (ca sa nu mai vorbim de salarii in comparatie cu „pilosii“), sa ne vedem de drumul nostru si sa-i lasam in letargia lor, fericiti
in marea lor familie.
●═══════◄ ♥ ►═══════● ●═══════◄ ♥ ►═══════●
Inveti multe, deja, la o varsta, stii mai multe decat ar trebui sa stii. Ai incercat la un moment dat sa te refugiezi langa cineva despre care ai crezut ca te intelege.S-a dovedit a fi o greseala sau nu. Asta ai vazut pe parcursul timpului. Ai incercat mereu s-o iei de la inceput, pentru a ajunge undeva mai sus, pentru a aspira la binele tau.Unora le-a fost usor sa aleaga numai dupa cateva incercari eliminatorii, au gasit o persoana despre care cred ca le poate fi alaturi. S-au intrebat de ce le este alaturi? Exista o gramada de interese!Intr-adevar, pentru stabilitate, te lasi inselat, incepi sa crezi ca totul poate sa fie bine, ca
persoana de langa tine iti este alaturi. Cat dureaza asta? V-ati intrebat? Bun, e ok sa simti ca esti in siguranta in prezenta cuiva, sa nu simti nevoia sa controlezi persoana de langa tine. Insa ti-ai dat seama ce interese are?Poate constientizezi interesele pe care le are, dar fiindu-ti bine, persisti in acea
relatie, crezand ca veti fi alaturi unul de altul tot timpul. Da, se poate si asta, dar numai aplicand conditia ca unul este langa tine de interes si altul isi vede de viata lui. Se pare ca e cea mai buna combinatie.Si atunci, ce te face sa mergi mai departe? Faptul ca te asculta cu mintea in alta parte, ca te doreste din cand in cand, ca de fapt sunt multe interese la mijloc? E de ajuns pentru o viata de om?Nu meriti mai mult decat atat? Pana la urma care este problema, de ce te complaci intr-o relatie neintemeiata decat pe faptul ca unul este cu banul si altul cu o afectiune prefacuta si care, prinzandu-te in acest joc, poate face orice cu tine?Nu pot sa cred ca nimeni nu se intreaba daca nu cumva merita mai mult, daca nu cumva cel sau cea care este alaturi n-ar trebui sa fie la standardul la care se afla. Si atunci, de ce intotdeauna cauti pe cineva care sa ti se asemene, care sa fie ca tine, care sa iti fie egal?Sunt oameni care gasesc acest lucru, isi gasesc egalul, insa e greu sa-l accepte.
Soarta, viata, toate prin cate ai trecut, te fac sa crezi ca e mai bine sa ai pe cineva mai prejos decat tine, o persoana pe care poti s-o manipulezi asa cum vrei.Si, adevarul este ca e mult mai simplu decat sa te contrezi cu un om care are aceleasi capacitati intelectuale ca tine..
●═══════◄ ♥ ►═══════● ●═══════◄ ♥ ►═══════●
Te-ai trezit vreodata singur/a intr-o lume care, la un moment dat, nu mai avea legatura cu tine? In cate ai crezut, cate ai incercat sa faci pentru a atinge un scop, pentru a avea o viata din ce in ce mai buna?Cu fiecare clipa care trece incerci sa te perfectionezi, incerci sa faci mai mult pentru a depasi un anumit stadiu, in care parca nu se mai misca nimic. Si atunci incepi sa te gandesti sa faci altceva, pui in practica tot ce stii in plan profesional, numai pentru ca inca mai speri ca vei iesi dintr-un ritm care devine mult prea plictisitor.Din nou, tot ce incerci sa faci nu atrage aprecierea nimanui, din nou intampini aceleasi obstacole care si alta data ti-au stat in cale, din nou esti numai o femeie care munceste, o femeie care nu isi are locul printre barbati, din cauza misoginismului lor.Si, iarasi, te intrebi pentru ce ai depus atata efort, pentru ce te-ai agitat, chiar daca ai
satisfactia ca ai ajutat ca lucrurile sa progreseze? Intr-adevar, dezamagirea este mare. Exista o singura varianta, sa nu mai speri… Nu e deloc usor, nu e nici macar bine pentru ca atunci intervin depresiile.Multi oameni spun ca la un moment dat nu ramane decat speranta, insa sunt clipe in care nu poti sa mai ai
nici macar o farama de speranta. Cand vezi ca ti se taie aripile, cand vezi ca nu esti apreciata deoarece esti o „simpla“ femeie intr-o lume de barbati plini de ei, plini de orgoliu numai pentru ca sunt „masculi“, ce mai poti face?Te retragi din nou intr-o carapace… te resemnezi asa cum ai facut-o mai inainte… si
continui sa traiesti intr-o lume care ti se pare departe de tine, intr-o lume in care nici cei mai buni prieteni nu sunt decat niste straini care pretind ca iti sunt aproape!Atunci, ma intreb, ce rost mai are sa mergi mai departe? Sa mai ajuti? Nu e mai bine sa iti vezi de treaba ta? Ar trebui sa iei rautatea lumii din jur asa cum e si poate sa te asemeni celor care petind ca sunt ceea ce nu
sunt.Din principiu nu poti face asa ceva, se intampla multor persoane, insa riscul de a fi calcat in picioare este mult mai mare in cazul in care incerci sa ramai cu constiinta impacata...
